@coffee&cigarettes

e bine cand imi amintesc din cand in cand ca nu aude tot poporul cand spun eu ce am de spus, la o cafea bauta in doi, maxim trei, la o nu stiu care masa, intr-o nu stiu care casa…

si tare mi-as dori sa scriu si azi interesant cum zic unii, sincer cum zic altii, frumos cum zic putini si al dracului de depresiv, cum zice Alex…

si cu toate astea…azi o sa vorbesc liber… sa spun cum e cand te simti ciudat ca pleci de langa niste astia pe care i-ai vazut in fiecare zi, cu care ai mancat din cand in cand cate o ciorba cumparata de pe Dacia, din frigiderul carora ai furat lapte pentru cafea in fiecare zi… nu e trist deloc… e doar bizar… si cu binevointa sefului, poate ma si intorc… sa mai spun un banc, sa mai mananc o chifla si sa mai arunc o hartiuta in cosul de gunoi al unui coleg… lasa domne ca tot aici ramanem cu totii… si de baut, tot aceeasi bere bem.

si ma gandesc ca o sa vina luni si nu o sa mai imi car laptopul pe umar decat sa vad fete necunoscute si intarziati cu licenta la BCU… dar daca ma gandesc mai bine… laptopul cred ca o sa stea acasa o saptamana cat umarul meu drept isi aminteste ca tot  drept era si inainte… inainte de a fi stramb… in mod evident

si daca-n perioada asta n-am mai scris nimic… de-acum incolo… burta pe carte si degetul pe tastatura ca, bag de seama ca se ingroasa gluma! ma tot uit… asa… chioras la toti oamenii astia din jurul meu cu degetele deja mai strambe decat umarul despre care va vorbeam … ma tot uit asa… cu coada ochiului la degetele mele… cu pernute de pisica-n burice… ma uit la ei, ma uit la mine… ma uit la ei, ma uit la mine… si ei fuga si eu nu… si-mi zic: “ce dracu’ domne?”

si ma gandesc: “bai frate, nu e bine!” daca nici la intrabarile-mi proprii - vorba poetului -nu mai raspund… cum o sa fac cu ale altora… si ma gandesc: “bah… in cat suntem azi? auch… iar n-am fost la curs la Ghica…”

ce mai domnule… procese dupa procese, constiinta dupa constiinta cand a mea cand a mamei - ca a mea-i mai mica si oboseste mai des - ca sa ajung la aceeasi concluzie: “las-o ma ca merge-asa”… asa sau altfel tot oi urni eu chestiunea in cauza, care este, ca d-aia este, pentru ca sa fie urnita, pentru ca sa zic asa…

v-am pupat mai copii… ne vedem la o tigara in fata la BCU

E ciudat cateodata cand iti recitesti chestiile si realizezi ca sunt firimituri din tine pe care le-ai scos cumva din context… te uiti asa lung la ele si te vezi dispersat in mii de bucatele cu care iti aduci sau nu aminte ce ai vrut sa faci… si te gandesti ce fac oamenii cu ele… si de aici si pan-acolo, de la tine pana la ei, incepi sa numeri… cateodata gasesti atatea variante din tine ca te sperie… incepi sa numeri si la un moment dat pierzi sirul…

In fiecare dimineata beau cafeaua din aceasi ceasca si fumez aceasi marca de tigari… tastez cu aceleasi degete sau mazgalesc hartia cu acelasi creion… si cu toate astea, in fiecare dimineata imi aleg o bucatica de gand si hotarasc cum c-ar fi randulu lui sa devina gol si vulnerabil… oamenii il iau, il citesc, il judeca, il simt, il respecta sau si-l asuma… in fiecare zi o reactie diferita la acelasi tu…

Astazi sunt sincera… si mai departe… stiti voi cum…

a trecut ceva vreme de cand n-am mai vazut verde asa de dimineata… imi era dor…

imi era dor de cuvinte aruncate pe pagina cu cafeaua in acelasi loc pe aceeasi masa… imi era dor de farfuria colorata care sta vesela si zgomotasa langa chiuveta…

e o dimineata familiara… covorul din sufragerie ma zgarie usor pe talpa dreapta… draperia e la fel de albastra ca si data trecuta cand am verificat… e frumos ca uit sa verific din cand in cand… ma intorc cu fata la perete si il privesc 5 minute… e alb si monoton… cred ca se plictiseste dimineata… langa draperia albastra si jucariile pufose… daca ar fi al meu… l-as vopsi… i-am spus asta o data si s-a bucurat tare mult… acum ii place si lui dimineata… atat de mult cat imi place si mie… fumul albastru flirteaza cu draperia

imi era dor…

se mai face liniste din cand in cand si ajung acasa… acasa sub plapumica moale molfaind la salata de conopida… cu ochii in televizorul pe care nu l-am mai deschis de doua luni…

acasa cu urechea ciulita la ceasul care ticaie pe noptiera si nu-mi da voie sa adorm pana nu-i inteleg discursul lui…

in frigider e prajitura cu crema de lamaie… pe canapea pernute moi… cafea calda in ceasca si oameni de care mi-era dor…

azi n-am chef de filozofii, de abstractizari, de incruntari si palme umede… azi spun ce imi pronunta buzele si scriu asa cum vor degetele… azi e bine penru ca e usor…

astazi am timp de o cafea si o tigara in plus… am timp de o alta carte… am timp de playlistul de dimineata… am timp de cereale cu lapte… si de zambetul de ora 13:00… am timp de cartofi prajiti… si de povesti…

astazi sunt vesela si gata…

uite cum se face ca nu primim mereu ce dorim… cand Alex cauta evenimentul eu ii trantesc cotidianul… asa de dimineata… printre foi, pe birou, printre doua zambete si trei tigari, mai scriem sapte vorbe care nu ne intristeaza…

si de ce sa ne-am intrista?… cand de trei zile incoace tot dau tarcoale prin oras ca poate-poate o sa vad, la un semafor, un monstru cu cap de strudel care traverseaza spre bulevarde si mai mari, si mai polulate…nici urma de asa creatura!… la inceput te gandesti: “Domne, o fi o zi cu ghinion. E bine ca n-am pus-o azi d-un poker!”… dar si a doua zi?… si-a treia? … incepi sa crezi ca pote e un stiu eu ce simbol din stiu eu ce mitologie…si o lasi balta cand te gandesti ca n-ai vazut-o niciodata pe Medusa langa tine la film…

dar parca intrebarile iti cresc ca mici tumore in creier… “CAPUL DE STRUDEL”… e un simbol, o stema?… si daca-i o stema, pe steagul carui stat ai putea sa o gasesti?… exista oare statul democratic al pateurilor cu branza ce venereaza un imens cap de strudel cu mere?.. si daca exista – atat statul cat si capul - pe umerii cui e asezat?… si tot asa pana aproape ca te resemnezi…

si dintr-o data ce sa vezi?… o specie noua… stai pe coltul tau de strada si te gandesti: “Doamne sa nu mi se termine tigarile acum!!” …un dromader cu picioruse de sorecar, manute de omida si un cap de cactus saharez cu o floricica roz in varf… o minunatie!… cainii se ascund in tufisuri… metroul se opreste… Dunarea isi inghite saliva… nici macar copiii nu mai moflaie guma in autobuz…

si prima intrebare pertinenta apare odata cu verdele semeforului: “Si daca-ar fi sa alegi, tu ce monstrulet ai pune-n Libertatea la pagina 5?”

Sunt imbufnata… peretele de langa pat imi sprijina picioarele si bricheta imi aprinde tigara…cred ca apa din ibricul rosu s-a evaporat…

mi-e asa lene sa ma misc!… am impresia ca daca stau asa… ca un liliac diurn… sunt mai desteapta… sangele se grabeste sa ajunga in creier… ochii privesc obligatoriu in sus…

in curand o sa citesc de la dreapta la stanga… o sa calculez integrale in timp ce imi tai unghiile… si o sa recit aproximativ cinci ore la rand fara sa gresesc nimic…

o sa port mereu o caciulita rosie care mi se va aseza singura pe cap… a inceput sa fie enervant ca obiectele-s mai lenese ca mine… de azi incolo vreau sa ma serveasca ele pe mine… doar asa… pentru ca azi sunt mai desteapta decat ieri…

bocancii o sa isi lege singuri sireturile… cuvintele o sa se scrie in lipsa mea… cafeaua o sa se toarne singura in ceasca…

si doar asa…

azi nu am nimic de facut…

M-am trezit cu un fax in cap… ce masinarie ciudata… primesc tot felul de rezolutii ale elfilor din societatile mici si mijlocii… lumea creste… pana si strumfii au renuntat la caciulitele lor…

primesc zeci de pagini de contracte… amendamente la imagini de turta dulce… 

sub biroul de langa mine…bastoane de argint joaca varianta avangardista pentru imblanzirea scorpiei… hartia fosneste in sertar in semn de alint… alfabetul incepe de la “z” in sus…

fereastra rateaza o improvizatie de apus… galeria isi scutura pletele albe pana la covorul zbarcit ca o smochina… mirose a somn greu…

apas butonul rosu…

Cum stim cand e deja  acolo?… cand a plecat de sub perna mea?… cum stii cand limba ti se face grea?… cand cerul gurii se innegreste intr-o dimineatza… caninii se ascut pa prima felie de toast mancata la micul dejun…  cum stii cand s-a oprit ceasul la 7?…

Si intr-o zi… mergand, asa, pe strada… gasesti o zi aruncata pe bordura…  o zi pierduta de un oarecare grabit, uituc sau intarziat…  o zi scapata printre degete… si daca te uti atent… gasesti cate o zi la fiecare colt de strada…  o zi si o coarda de chitara… voi, de cate ori le ridicati?

Daca gasesiti intr-un colt de Bucuresti o zi cu miros de gogosi abia facute… s-o urcati in 123 si s-o trimiteti la mine… o sa-si aminteasca ce usa a trantit la plecare…

De-as avea patru dromadere

De ieri pana maine ar fi la cafea…  

Le-as da dulceata si prajiturele

De una de alta eu le-as invata…

 le-as invata cum e cu susul

si cum e cu josul …

le-as invata cam cum e cu oul

cum e cu oul notoriu din sud…

le-as explica de ce canta boul

si pivighetoarea trage la jug…

le-as arata ca nu-i de mirare

atunci cand gasesti un limbric pe maidan

sa vreau sa fii bun si sa-ti dai in bobii

cand embrionul poarta un buzdugan…

cum e cu tocuri, cum e cu rochii

cand iarasi din haine, rufe-au devenit

cum un copil cand inchide ochii…

nu e flatat ci e fericit!…

de-as avea patru dromadere…

Si-au mers… si tot au mers… 49 de zile si 49 de nopti… pana-ntr-o dimineata…